joi, 6 martie 2014

AOC monitorul de gaming

AOC prezintă monitorul de gaming E2495SH

AOC prezintă monitorul de gaming E2495SH
AOC, brandul de monitoare care s-a consacrat prin oferirea unor funcții de top la prețuri accesibile, prezintă modelul E2495SH din gama Value.
Monitorul oferă oricărei categorii de utilizatori performanțe demne de gaming datorită timpului de răspuns de 2ms și dimensiunii generoase a ecranului, de 24”. AOC E2495SH beneficiază de panouri WLED cu o rezoluţie de 1080p, care, alături de tehnologii inteligente precum e-Saver şi EcoMode, oferă o performanţă superioară, economisind în acelaşi timp energie.
aoc E2495SH
Monitorul AOC se integrează fără cusur atât în birourile profesioniștilor, cât și în spațiul de lucru de acasă prin design-ul său de culoare neagră cu finisaje lucioase. În același timp, unghiurile largi de vizualizare, de 170°/160°, permit vizionarea optimă a conținutului multimedia indiferent de poziția utilizatorilor față de ecran, fie că e vorba despre filme de animație văzute de un grup de copii, sau documente PowerPoint prezentate colegilor de birou. Rezoluția de 1920 x 1080 a ecranului de 24” permite afișarea și editarea comodă a tabelelor sau fotografiilor de mari dimensiuni. AOC E2495SH are un grad de luminozitate de 250 cd/m² ce oferă claritate şi culori vii atât imaginilor statice, cât şi filmelor.
E2495SH gaming
Gamerii se vor bucura de timpul de răspuns de numai 2ms GTG. Astfel, monitorul afișează imagini clare, fără efect de ghosting, permițând reacții rapide și în timpul celor mai solicitante jocuri, precum shooterele. Modelul include port D-SUB de 15 pini, 2 porturi HDMI și difuzoare.
AOC E2495SH beneficiază de o serie de tehnologii avansate ce contribuie la reducerea consumului de energie: EcoMode, care oferă posibilitatea optimizării consumului datorită celor 5 moduri prestabilite şi e-Saver, ce permite închiderea automată a monitorului, în funcție de parametrii setați de utilizatori.
aoc gamingPentru un plus de comoditate, funcția Screen+ împarte ecranul în patru spaţii independente de lucru care pot fi uşor accesate cu ajutorul shortcuturilor. Această funcţie este ideală pentru multitasking, facilitând navigarea între mai multe programe active.
aoc E2495SHE2495SH gaming
În conformitate cu cele mai exigente standarde, monitorul este certificat TCO, EPEAT Silver și  Energy Star 5.0. Modelul E2495SH este prietenos cu mediul, atât datorită materialelor folosite, cât şi consumului mic de energie, de 16.7W în timpul funcţionării şi de 0.3W în stand-by.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Popular Posts

IT HARDWARE