joi, 6 martie 2014

LG G Flex smartphone review

lg lge LG G Flex smartphone reviewAcum o saptamana si jumatate am primit in teste, prin programul Orange Smartphone Tester, un G Flex, telefonul curbat de la LG. Cum a venit am si pus la punct un unboxing iar la cateva zile distanta un articol cu primele impresii. Acum vin cu un review complet.
LG G Flex Official 3 550x550 LG G Flex smartphone review
Recunosc, am fost putin entuziasmat cand am primit telefonul in teste, este primul telefon curbat sau cu diagonala de 6 inch pe care il testam. Mi-am dorit si m-am asteptat sa fie un telefon bun sau foarte bun. Pana la final, o sa vedeti ca asa e, exista foarte putine locuri unde ar putea dezamagi.

Cuprins:

  1. Ideea de baza
  2. Specificatii
  3. Design si ambalaj
  4. Sistem de operare, performante si aplicatii
  5. Camera foto, ecran, difuzor
  6. Autonomia bateriei
  7. Pret, disponibilitate si concluzie

Ideea de baza

LG si-a dorit sa inoveze cu acest telefon, nu cred ca si-a propus deloc altceva. A vrut ceva nou care sa atraga tocmai prin unicitate. Asa ca a facut LG G Flex, un telefon curbat si care are un capac de spate capabil sa-si vindece singur zgarieturile.
Mai mult, au vrut sa faca un telefon bun la toate: performant, baterie buna, camera buna si ecran mare si bun. Le-au iesit la toate, mai putin un mic aspect.

Specificatii

ProcesorQualcomm MSM8974 Snapdragon 800 Quad-core 2.26 GHz Krait 400, Adreno 330 GPU
Memorie2 GB RAM
Stocare32 GB flash
Ecran6 inch – 720 x 1280 pixel – 245 PPI
Porturi1 x USB, jack 3.5 mm,  Bluetooth
ConectivitateWi-Fi (802.110 b/g/n), LTE, H+
Senzori si accesoriiG-Sensor, camere fata-spate, 13 mp, respectiv 2.1 mp, difuzor
Baterie / Masa3500 mAh, 177 grame
Sistem de operareAndroid 4.2.2 “Jelly Bean”

Design si ambalaj

Ambalaj. Avem de a face cu o cutie solida, din carton negru mat, cu un design care da de inteles ceea ce vom gasi in interior. E tot genul de cutie care te poate face sa scapi telefonul pe jos la prima desfacere, daca asta nu se intampla cu grija pe o masa.
Design. Am spus-o si in unboxing, o spun si acum: LG G Flex e un telefon frumos. Pana la urma asta se urmareste din ce in ce mai mult la noile gadget-uri, sa se prezinte cat mai atractiv. Asa e si in cazul acesta, avem un design elegant si curat. Insa telefonul e mare. Cand mi-am cumparat Nexus 4 l-am considerat mare, fiind de 4.7 inch, insa acum m-am obisnuit cu el si cred ca e perfect. In momentul cand a venit LG G Flex in teste Nexus 4 a devenit, brusc, extrem de mic.
Altfel, LG G Flex se simte bine la atingere, pare solid si facut cu atentie. Nu scartaie, nu zdrangane sau alte minuni. Nu e usor de folosit cu o mana dar nici imposibil.
Telefonul e flexibil, se poate indrepta daca te apesi cu forta pe el, rezista pana la 16 KG forta. Mai mult, capacul de pe spate se vindeca daca este zgariat. Insa vindecarea se face complet doar in conditii ideale de temperatura si umiditate. Eu nu am incercat nici una nici alta pentru ca au facut-o altii si n-aveam nici un motiv sa stresez telefonul.

Sistem de operare, performante si aplicatii

Sistem de operare. Telefonul vine cu Android 4.2.2 “Jelly Bean” si o interfata modificata de LG. Totul se misca instant si impecabil, nu am avut niciodata intreruperi, blocaje sau poticniri, cum, din pacate, s-a intamplat din cand in cand la Galaxy S4, un telefon cu pretentii. Mi-a placut foarte mult interfata celor de la LG pentru ca pe partea de setari si bara de status ai tot ce doresti, totul intr-un mod bine organizat. Poti sa opresti si sa pornesti absolut orice functionalitate din doar 2 atingeri iar meniul de setari e organizat bine. Dispare nevoie instalarii a fel si fel de widgeturi din Play Store.
Mai mult, telefonul are o functie care mie-mi place foarte mult si pe care am vazut-o prima data la Nokia Lumia 925. Este vorba despre “tap to on/off”. Adica lovesti usor ecranul cu degetul si acesta se inchide sau se deschide. Foarte folositoare daca telefonul e pe masa, avand in vedere ca butoanele de on/off si volum sunt pe spate.
Aplicatii. LG a vazut ca lumea apreciaza aplicatiile si, dupa modelul celor de la Samsung, au facut si ei ceva in sensul asta. Avem aplicatie de backup (LG Backup), un file manager, un dictionar si altele. Dar poate cea mai interesanta aplicatie e LG Remote, care-ti permite sa controlezi absolut orice dispozitiv care suporta o telecomanda. Fie ca e vorba de un televizor, de un sistem audio, un smart box sau un aparat de aer conditionat. O idee buna, atunci cand nu vrei sa mai ai 4-5 telecomenzi prin casa.
Performante.  Aici nu cred ca are rost sa va spun prea multe, LG G Flex este un telefon extrem de performant. Unele teste il declara cel mai performant smartphone de pe piata, altele il duc pe locul doi, dupa Galaxy Note 3. Lasam testele sa vorbeasca de la sine, puteti sa le comparati, ca sa va faceti o idee, cu rezultatele din review-urile pentru Note 3 sau LG G2, fratele mai mic si mai “drept” :).
Tot la capitolul performante vreau sa va spun ca LG G Flex are LTE. Un lucru bun, numai ca noi n-avem LTE in Timisoara, asa ca l-am folosit pe HSDPA+, cu o cartela Orange, care a mers foarte bine chiar si in miezul zile, am reusit sa prind aproape 19 megabiti/secunda la download.

Camera foto, ecran, difuzor si casti

Ecran. Vreau sa incepem cu acest capitol, aici am senzatia ca e cam singurul punct unde LG putea sa faca treaba mai buna. Display-ul e mare si are rezolutie 720p. Desi densitatea pixelilor nu e chiar mica, 245 PPI, ecranul nu are o claritate foarte buna. Cand afiseaza imagini care au contrast mare, de exemplu meniul negru de Android cu scrisul alb peste, acestea se vad putin pixelat. De aceasta problema s-au plans si altii in review-urile lor. Pacat, pentru ca…
Acesta are niste culori extrem de bune, e foarte luminos si e utilizabil si in lumina soarelui. Mai mult, unghiul de vizualizare e foarte mare. E un ecran ideal daca-l vrei pentru multimedia (foto-video), cu conditia sa urmaresti materialele de la o distanta putin mai mare decat la un telefon normal.
In rest, este aspirator de amprente ca mai toate. Abia astept momentul cand telefoanele se vor face cu ecrane mai putin avide dupa amprente.
Difuzor si casti. Se aude bine si clar chiar si la volum mare. Din pacate e singur, deci nu avem parte de stereo, si nici basul nu prea exista. Insa se aude bine iar pentru video-uri e mai mult decat suficient.
Castile merg bine spre foarte bine insa nu sunt genul meu, prefer castile care nu iti intra cu totul in ureche (earbud).
Camera foto. O consider un succes, face poze bune, colorate si are o gramada de moduri. Va las cu pozele de mai jos, majoritatea fiind facute in doua variante: normal si HDR. N-am reusit sa fac poze pe soare puternic, de cand l-am primit a fost tot innorat.
Foto
Video
Nici la video nu sta rau, insa face focus cam greu si cam des. Avem mai jos doua exemple de filmare, una pe lumina mai buna si una pe lumina mai slaba si cu mai multa miscare.



Autonomie

Smartphone-ul asta de la LG are o baterie imensa, de 3500 mAh. In stand-by cred ca ar tine o vesnicie, a stat vreo 3 zile si a consumat doar 5% din baterie. L-am folosit intens, insa, cu internet HSDPA+ pornit non-stop si m-a tinut 2 zile. Foarte bine pentru un telefon atat de mare si de performant.
Am gasit, totusi ceva ce-l omoara: navigare cu Google Maps, automat e internetul pornit, GPS-ul si ecranul tot timpul. Intr-o ora si jumatate mi-a consumat 50% din baterie. E destul de normal.

Pret, disponibilitate si concluzie

In concluzie, LG G Flex este un telefon foarte performant, aratos si cu o autonomie buna a bateriei. Camera foto e mai mult decat suficienta pentru un telefon mobil iar interfata sistemului de operare e foarte bine gandita. Singurul loc unde LG ar fi putut face o treaba mai buna e la calitatea ecranului, probabil ca urmatoarele telefoane cu ecran flexibil vor veni si cu imagine imbunatatita.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Popular Posts

IT HARDWARE